Press play
Joi a fost una dintre cele mai frumoase zile din ultima perioada (can’t wait to share all the news) mai ales prin modul in care mi-am inceput dimineata. Pe la ora 10:45 ma plimbam pe la Cismigiu, indreptandu-ma catre Voila, le bistrot unde avea sa aiba loc evenimentul L’Occitane en Provence dedicat bujorului. Evenimentul a fost cred cel mai frumos la care am participat pana acum, intr-un loc de vis, muzica superba, bujori peste tot si un atelier de pictura unde fiecare a avut posibilitatea de a picta un bujor pe o gentuta. Asa arata bujorul pictat de mine:
Nu stiu daca si tu ai fost vreodata curioasa dar eu mereu am vrut sa stiu cum obtin marii creatori de parfumuri si cosmetice, extractul din aceste flori. Ei bine, am aflat povestea Orhideei imperiale Guerlain iar acum stiu si povestea Pivoine Sublime a L’Occitane. Bujorii sunt cultivati de catre Jean-Luc Riviere, aceasta ocupatie fiind o traditie de familie ce a adunat pana acum peste 160 de specii de bujori.
Extractul din radacina de bujor are ca scop hidratarea pielii, corectarea imperfectiunilor, reducerea liniilor fine si de a readuce la viata frumusetea naturala.
Noua Gama Pivoine Sublime ne aduce in prim-plan ingrijirea tenului prin:
- Serul pentru fata
- Crema pentru fata
- Crema CC
- Spray hidratant pentru fata
- Balsam de buze
- Perfecting
- Perfecting Lotiune Tonica
- Perfecting Gel Demachiant
- Perfecting Gel Exfoliant
Eu am primit spre testare lotiunea tonica , crema pentru fata si o lotiune pentru corp:
Lotiunea tonica joaca un rol important in procesul de curatare si lasa tenul curat, hidratat cu o senzatie de prospetime. (78 lei 200ml)
Formula patentată a cremei conține un agent ‘’inteligent’’ cu proprietăți de ajustare a hidratării, permițând produsului să-și adapteze acțiunea în funcție de climat și de nivelul de umiditate. Pielea poate să respire, devenind suplă, strălucitoare, catifelată, frumoasă. (150 lei 50 ml)
Mireasma bujorilor a inspirat L’OCCITANE să creeze și o gamă pentru corp, care să surprindă simțurile și să îngrijească delicat pielea. Gama Pivoine Flora cuprinde: Apă de toaletă 75ml, Ulei pentru corp 75ML, Loțiune pentru corp fresh 250ML, Gel de duș 250 ml, Lapte de corp 250 ml, Ulei de baie bifazic 250 ml, Săpun 75 g, Cremă pentru mâini 30 ml .
Ai incercat pana acum produsele L’Occitane en Provence? Cum ti se pare aceasta noua gama, cu miros incantator de bujor?
Sa le folosesti cu placere <3